Mă bucur să ştiu că sunt uneori un exemplu, chiar dacă ştiu că în fiecare postare pe care o fac există o mulţime de greşeli. Interesante postări din partea utilizatorului 1miau. Eu am considerat totuşi că soluţia cea mai potrivită îmbunătăţirii postărilor ar fi ca postările să vină în primul rând de la sine. Cine a avut sau are încă un blog ştie ce înseamnă să te trezeşti într-o dimineaţă şi pur şi simplu să te decizi să scrii o nouă postare, pur şi simplu pentru că aşa ţi-a venit. Dacă majoritatea de pe forum ar face acest lucru, cred că forumul ar arăta complet diferit.
Am mai spus-o pe aici şi continui să o spun. Postările care vorbesc despre cât de greu a fost să ajungă Membru Senior sau chiar Erou al forumului sunt în cea mai mare măsură fără sens şi o vrăjeală ieftină. Pentru că puţini depun un efort atât de semnificativ precum cel al lui 1miau sau fillippone şi totuşi au ajuns la nivelul lor (ca rang). Dacă 1miau sau fillippone ar vorbi despre cât de dificil le-a fost, i-aş înţelege. Dar în medie, efortul depus este minim. Şi spre ruşinea mea sau nu, mă aflu în acea categorie de efort minim, poate un pic spre mediu.
Aici nu sunt complet de acord. Există persoane care vor scrie ca pe blog, uneori venind cu chestii într-adevăr noi și informative, există persoane care vin să își rezolve o problemă, există persoane care vor încerca (unii vor chiar reuși) să rezolve problema, sau există oameni care doar își dau cu părerea. Și bineînțeles, mai sunt cei care vor scrie x postări pe săptămână, fie au ceva de zis, fie nu. Nu toți sunt la fel. Și efortul poate să difere chiar și în cazul celorlalți - unii știu chestii, alții trebuie să le caute.
Clar, majoritatea încearcă să "facă treabă" cu cât mai puțin efort. Și din experiența mea, de multe ori treaba asta nu e nici măcar legată de faptul că postările ar fi plătite sau nu. (Adică am văzut comportament asemănător și pe Reddit, de exemplu; poate nu la același "nivel".)
În plus, a greși e omenește. Și totul este în regulă daca omul nu "perseverează" în a greșeli.
Şi tocmai de aceea, eu nu înţeleg. Dacă am venit aici şi vă răspund, înseamnă că am ceva de zis. Înseamnă că mă interesează subiectul şi am un gând de expus. Desigur că vor fi unele postări care, fără să îmi dau seama, vor fi aproape identice în esenţă cu alte postări pe care poate că am decis să nu le citesc sau pur şi simplu nu am realizat că fac pe Micul Alexandru. Sau Marele era cel care vorbea, sau amândoi?
În fine. Dacă te uiţi peste postările din primii ani ai forumului, observi că era o calitate mult mai ridicată a postărilor decât este astăzi. Asta pentru că pe vremea aceea lumea posta nu pentru a îndeplini cerinţele minime ale campaniei sub care erau înscrişi, ci pentru că voiau să spună ceva pe bune.
Cu cât mai multă lume este pe forum, cu atât mai mari șansele să scadă calitatea. Cel mai probabil toate afacerile din jurul forumul fac situația mai nasoală, dar cred că nu era prea roz nici fără...
Noroc cu meritele, că devenise super nasol la un moment dat...
Haideţi să fim serioşi. Dacă se deschidea acum un forum pentru obsedaţi ai ultimelor generaţii de nave spaţiale şi începeau să apară campanii care să plătească pentru postările utilizatorilor, ce ziceţi, dacă ne-am fi înscris noi trei care ar fi fost şansele să facem postări calitative?
Ai fi surprins

(sau na, cel puțin după o vreme...)
Cultura generală și dorința de a învăța contează enorm... bineînțeles, ar trebui să ne fi și interesat subiectul

Da, ne putem îmbunătăţi postările artificial. Dar dacă nu ne interesează, o facem degeaba. Aşa cum cred eu că nu ne-ar deranja dacă cineva ar fi agramat în secţiunea românească, dar cu condiţia ca persoana respectivă să vrea cu adevărat să înveţe. Ceea ce este cam rar astăzi.
Aici ai pus punctul pe i. (de unde și meritele trimise)
Vezi ce importantă este puterea exemplului? Mai de rușine, am început să scriu și eu cu diacritice.
